Caută
Caută

Continuă acțiunea de înlocuirea gratuită a contoarelor de branșament

Continuă acțiunea de înlocuirea gratuită a contoarelor de branșament

Compania de Apă Arad continuă acțiunea de înlocuire gratuită a contoarelor mecanice de branșament cu modelele noi de contoare ultrasonice, cu citire la distanță. Este vorba despre acele imobile unde, în Campania de înlocuire contoare din anul 2023, nu au fost schimbate apometrele vechi, mecanice. Astfel, pentru imobilele care nu au, în prezent, contoare cu citire la distanță, Compania de Apă Arad anunță zilnic programul de înlocuire apometre. 

Deoarece, în majoritatea situațiilor, căminele de branșament se află în interiorul gospodăriilor, în aceste cazuri, operațiunea de înlocuire se va desfășura pe domeniul privat al abonaților. Rugăm pe această cale abonații să asigure și să faciliteze accesul pentru înlocuirea contoarelor, în cazul imobilelor unde nu există montate, în prezent, contoare inteligente.   

Facem precizarea că, pentru înlocuirea contoarelor, va fi nevoie de întreruperea furnizării apei, lucru care va crea un anumit grad de disconfort. Compania de Apă Arad precizează că lucrările de înlocuire a acestor contoare sunt realizate în beneficiul clienților: indexul contorului va fi citit de la distanță, nemaifiind necesară prezența fizică a abonaților la preluarea indexului; dispar posibile erori de citire sau introducere de date, deoarece consumurile se transmit exclusiv prin unde radio, fără intervenţie umană; aceste aparate detectează pierderile de apă deoarece pot măsura debite foarte mici. 

Clienții din zonele afectate vor primi notificări la domiciliu cu cel puțin 24 ore înainte. De asemenea, anunțurile vor fi publicate pe website-ul Companiei de Apă Arad – www.caarad.ro, pe pagina Facebook a CAA, dar și în presa locală.

Compania de Apă Arad mulțumește utilizatorilor pentru înțelegere și pentru disponibilitatea de a asigura accesul echipelor care execută lucrările de schimbare a contoarelor. 

Sari la conținut